Capitolul 22 - Mediu

Protecţia Mediului reprezintă un domeniu de interes major, la nivelul Uniunii Europene punându-se un accent deosebit pe integrarea priorităţilor acestui domeniu în toate politicile sectoarelor economiei.

Pentru a facilita abordarea unui acquis complex, cum este cel de mediu, acesta este structurat în 10 sectoare, referitoare la: legislaţie orizontală, calitatea aerului, gestiunea deşeurilor, calitatea apei, protecţia naturii, poluare industrială şi managementul riscului, substanţe chimice periculoase şi organisme modificate genetic, zgomot, protecţie civilă, siguranţa nucleară şi radioprotecţie. 

Fiecare din aceste sectoare include legislaţia referitoare la normele de bază în domeniul respectiv, mai puţin în cazul legislaţiei orizontale, ale cărei prevederi au implicaţii asupra întregului domeniu.

Acţiunile comunitare în domeniul mediului au început în 1972 prin patru programe de acţiune succesive, bazate pe o abordare sectorială şi orizontală a problemelor domeniului. În această perioadă au fost adoptate aproximativ 200 de acte normative ce vizau limitarea poluării prin introducerea de standarde minime, în special pentru sectoarele: managementul deşeurilor, poluarea apelor şi a aerului.

Acţiunile comunitare de mediu s-au dezvoltat de-a lungul anilor ajungând ca prin Tratatul de creare a Uniunii Europene să dobândească statutul de politică comunitară.

Pasul următor a fost făcut de Tratatul de la Amsterdam, care defineşte principiul  dezvoltării durabile ca unul dintre obiectivele comunitare şi stabileşte ca una dintre priorităţile absolute atingerea unui grad înalt de protecţie a mediului. De asemenea, menţionează explicit necesitatea ca problematica protecţiei mediului să fie integrată în toate politicile sectoriale ale Comunităţii.

În acest sens, al cincilea program de acţiune comunitară în domeniul mediului “Către o dezvoltare durabilă” a stabilit principiile unei strategii europene a acţiunii voluntare pentru perioada 1992-2000 şi a marcat începutul unei abordări comunitare „orizontale”, care ia în considerare toate cauzele poluării (industrie, energie, turism, transport, agricultură etc.).Această abordare trans-frontieră a politicii ambientale a fost confirmată de Comisia Europeană în comunicarea sa din 1998 referitoare la integrarea aspectelor de mediu în politicile comunitare şi în cadrul reuniunii Consiliului European de la Viena (decembrie 1998). Instituţiile comunitare sunt de acum înainte obligate să considere aspectele de mediu în cadrul tuturor celorlalte politici. Această obligaţie a fost de atunci introdusă în diferite documente comunitare, în special în domeniile ocupării forţei de muncă, energiei, agriculturii, pieţei unice, industriei, pescuitului şi transportului.

În cadrul strategiei europene privind dezvoltarea durabilă au fost stabilite obiective pe termen lung care privesc în mod esenţial schimbările climatice, transportul, sănătatea şi resursele naturale. 

Printre principiile privind protecţia mediului pe care se bazează politica de mediu a Comunităţii se numără:

a) principiul subsidiarităţii,

b) principiul prezervării, protecţiei şi conservării calităţii mediului,

c) principiul poluatorul plăteşte,

d) principiul abordării globale,

e) stabilirea de norme ecologice mai stricte în cadrul realizării pieţei interne,

f) principiul precauţiunii,

g) principiul prevenirii.

La începutul anului 2001 Comisia Europeană a adoptat al şaselea program de acţiune în domeniu, o nouă strategie de mediu care cuprinde priorităţile pentru următorii cinci până la zece ani. Programul „Mediu 2010: Viitorul nostru, Alegerea noastră” se concentrează pe patru mari domenii de acţiune: schimbări climatice, sănătate şi mediu, natură şi biodiversitate şi gestionarea resurselor naturale. Pentru fiecare dintre aceste domenii sunt prezentate problemele, definite obiectivele şi propuse măsurilor prioritare.

Unul dintre cele mai importante aspecte subliniate de acest program este continuarea integrării obiectivelor de mediu în alte politici sectoriale precum transporturi, energie, agricultură şi acţiuni la nivel local şi regional pentru promovarea dezvoltării durabile.

Pe lângă toate cele menţionate mai sus, Uniunea Europeană încercă să promoveze politica prevenirii active. În acest sens, acquis-ul comunitar se află într-o continuă dinamică de schimbare şi dezvoltare care să conducă la o mai bună protecţie a mediului.